Guvernul a luat cele mai bune măsuri pentru economia României

Deputatul Mugur Cozmanciuc, președintele PNL Neamț, susține că Guvernul a avut în vedere, în primă etapă a crizei sanitare, protejarea sănătății și vieții cetățenilor, dar, în paralel a acționat pentru reducerea efectelor economice provocate de criza COVID-19, prin susținerea angajaților și a companiilor.

Liberalul este de părere că există numeroase dovezi concrete că Guvernul PNL a luat cele mai bune măsuri pentru economie, iar acest lucru este confirmat de cifre concrete:

  • Rata inflației a scăzut la 2,3% în mai, față de 2,7% în aprilie. Este cel mai scăzut nivel din septembrie 2017 până acum. Inflația a avut o scădere constantă în ultimele luni. În decembrie 2019, rata inflației era de 4%. România nu mai este campioana inflației și a creșterilor de prețuri în UE, așa cum era în guvernarea PSD.
  • Când au venit la guvernare, pesediștii au luat inflația de la doar 0,1%, în ianuarie 2017, și au dus-o la 3,3% la finalul acelui an, iar apoi au continuat să o urce până  la 5%.
  • Indicii ROBOR la 3 și 6 luni au avut o scădere constantă în ultimele săptămâni. La 15 iunie, indicele Robor la 3 luni a ajuns la 2,15% față de 3,25% in 13 iunie 2019. Tot la 15 iunie anul acesta, indicele Robor la 6 luni a scăzut la 2,26% față de nivelul de 3,31% înregistrat în martie 2020.
  • Scăderea indicilor ROBOR este importantă pentru cei care au credite de consum și ipotecare în lei, luate înainte de mai 2019. Rata lunară a acestor credite poate fluctua in funcție de ROBOR. Un indice ROBOR mai mic înseamnă o rată lunară mai mică pentru că dobânda anuală plătită băncii se reduce.

Totodată, conform statisticilor oficiale (INS), investițiile nete în economie au crescut cu 5% în primul trimestru din 2020 comparativ cu primul trimestru din 2019. În primele cinci luni din 2020, România a înregistrat cel mai înalt nivel de plăți pentru investiții din ultimii zece ani. Este o performanță într-un moment dificil pentru economia globală.

Obiectivul guvernului PNL de a ieși din criză prin investiții consistente  este confirmat prin fapte. Și investițiile nu se vor opri, ci vor fi luate noi măsuri pentru stimularea investițiilor.

Sursă apariție: InRoman